Asteptari.

Pentru mine asteptarile au devenit o sursa de stres desi in trecut imi gaseam linistea pe moment, asa imi intretineam optimismul. Poate pentru ca inca visam la acel imposibil sau mi se parea mai antrenant sa imi agat un obiectiv de o asteptare. 
Adevarul e ca, asteptarile are messing you up. 

Cand eram mica asteptam sa vina vacanta pentru a face nu stiu ce nebunie sau noul an de scoala in care voi schimba eu tot ce sunt. De ce, nici eu nu mai stiu. Apoi am inceput sa astept oamenii sa se schimbe, sa vada, sa isi ceara scuze, sa faca orice aveam eu in cap pentru ca eu credeam ca asa trebuie. Pardon me, idealismul inca ma urmareste. Am asteptat lunile, anotimpurile, anii sa vina si sa plece pentru a face anumite lucruri, pe care normal ca nu le-am facut, nu erau corect aliniate. Am asteptat pana si Karma sa se intample, inca astept :)). Apoi diverse evenimente, anumite pareri sa se schimbe, anumite ganduri sa se linisteasca. Am intrebat de o mie de ori cum sa nu astepti, raspunsul a fost pe masura: simplu, nu astepti. Normal ca tot ce imi trecea prin cap era WTF? sau gata "de maine, asta fac" :)) 

Oh well, cand tu te-ai construit astfel incat sa astepti sau se indeplinesti anumite asteptari ale unor oameni   e cam greu. Devine si mai dificil atunci cand realizezi ca toti oamenii din jurul tau is complet diferiti si tu, trebuie sa te conformezi. Nu, nu trebuie! E o tampenie. Mare bullshit cu asteptarile astea. 

Am inteles ca nu trebuie sa astept sa fiu independenta ca sa ma maturizez, sa ma placa toata lumea,ca daca fac the right thing i will be so praised, ca sa vina noul an pentru a invata nu stiu ce limba sau toamna pentru a imi schimba stilul de viata, ca atunci cand un om iti face rau Karma ii va da un pumn :)), ca oamenii sa nu se schimbe sau sa iti fie mereu alaturi, ca Gabi sa imi ghiceasca gandurile si dorintele doar pentru ca suntem de mult impreuna. To be honest, asteptarile te fac mai usor de dezamagit, iti accentueaza un pic partea aia ..mai putin placuta si iti iau zambetele. 

Si atunci cum ai asteptari in momentul potrivit doar? 

Acum imi tot trece o imagine cu o babutsa pe un scaun, pe veranda care tricoteaza de cu zor, oftand si asteptand ceva sa se intample. Ma amuza imaginea si ma sperie. Probabil ca asteptarile ni le formam doar pentru ca avem o lume ideala in cap in care ce asteptam noi se aplica la toata lumea si apoi ajungem toti pe scaune tricotand, seni(n/l)i. Tot ce am asteptat s-a intamplat.

Astept sa nu mai astept, atunci poate o sa fiu complet surprinsa.. is this good?

***

Acum si mereu!

Te iubesc pentru ca:
esti al meu
m-ai fermecat din prima clipa
te-am asteptat
ai cel mai frumos zambet
si cei mai frumosi ochi
esti inalt
iti place baschetul
si joci si foarte bine
esti rational
si bland
iti tii promisiunile
si m-ai tinut treaza timp de un an jumatate
distanta a fost un mic impediment
si functionam oricum ar fi
avem "our city lover"
si melodii cu suflet
mi-ai adus maimutele
ma suporti si cand sunt imposibila
vii si ma iei de la gara, oricat de tarziu ar fi
si imi aduci si un Kinder
putem fi sarcastici amandoi
esti obsedat dupa ordine
si ma suporti cu dezordinea mea
esti punctual sau erai cel putin :))
ca mi-a dat cel mai frumos inel de logodna
suntem mereu pe aceiasi linie
avem incredere
am realizat tot ce ne-am propus
ma saruti in fiecare dimineata chiar daca eu dorm si seara inainte de culcare
nu poti sa dormi daca sunt suparata si ne rezolvam problemele si la 4 dimineata
suntem independenti dar linistea ne-o gasim doar daca suntem impreuna
esti calm
ai principii puternice
te fastacesti cateodata
ai orientare spatiala
si logica incredibila
esti puternic
si romantic
nu esti picky
esti foarte tolerant
ma tachinezi
avem "matching tattoos"
esti ambitios
si amuzant
incredibil de destept
ma sustii
si imi vrei binele
ai grija de mine cand sunt bolnava
si imi faci cele mai frumoase surprize
avem aceleasi planuri
faci cea mai buna cafea
si mi-ai invatat toate obiceiurile
ma completezi
ma bati la aprope orice joc, dar nu ma las..
stiu tot ce iti place
daca pleci si nu ma suni cand aterizezi, ma panichez asa tare
vrei o familie
esti persoana cu care ma trezesc si adorm in gand.
esti tu!

Te iubesc nu pentru ca esti perfect ci pentru ca esti ideal pentru mine!

Por favor. No

Azi imi doresc sa zac undeva pe o plaja cu Kindle-ul, un BB lime si marea pe fundal incercand sa ma adoarma. In schimb, imi urmaresc pisica sa vad daca mananca, daca doarme, daca se da jos, daca mai suiera, miauna si incerc sa imi fac manichiura. I have "boundaries issues" caci nu inteleg cum oja ajunge pe langa, mereu :)).  

Inca stau lungita in pat, uitandu-ma pentru a nspea oara la Friends, cautand articolele, sau frunzarind Facebook-ul in gol. E o zi tare antipatica, mai ales ca maine iar o sa plec si drumurile au devenit din ce in ce mai neplacute. Oricat de dragi imi sunt persoanele pe care o sa le vad (unele chiar foarte dragi), agitatia drumului si a timpului pierdut imi alunga orice zambet. Duminica sunt mereu pe principiul "cine se trezeste de dimineata, se culca mai devreme" dar mereu ajung seara obosita cu ochii tintiti, cu agitatie, numarand orele de somn care de la 8 ajung la 3. Cum, nu stiu, mai ales ca as putea dormi oriunde, oricand. 

Printre bagaje, ma gandesc si peste cine o sa dau maine in tren, ce personaj o sa imi deranjeze linistea sau somnul. Nu am inteles niciodata de ce oamenii devin mai prietenosi in tren sau au chef de subiecte complexe la 7 dimineata sau la 11 noaptea. Nu imi place sa vorbesc despre religie sau politica si aparent, aceste 2 subiecte sunt mereu alese. Ce s-a intamplat cu intrebarile legate de vreme sau despre destinatie? H, what about that? 

Nu ma intereseaza nici ca X a fost in Italia 2 luni, nici ca fata lui Y e in Franta sau ca Z pleaca in Germania . Dar pentru ca nu stiu cum sa le spun acest lucru, zambesc mereu, dau din cap si mai scap cate un "oooo, si cum e acolo?". In tren am aflat ca urasc sunetul de la unghiera cand un domn s-a gandit sa profite de linistea din tren si de faptul ca majoritatea oamenilor dormeau (da, oamenii dorm luni dimineata la 8) si si-a taiat unghiliile. Adorabil. Ma trec fiori doar cand ma gandesc.

Tot in tren am aflat ca cei care citesc in tren sunt "rebusisti" (still a big fuck off); ca cersetoria ar trebui legalizata; ca majoritatea stau in alte tari unde au masini, vile, fantani cu sampanie si presupun ca si avione private dar ca urasc CFR-ul si ca deh, merg cu trenul pentru ca au venit asa spontan in tara; ca locurile nu se respecta si ca atunci mai vine cate o tanti ciufuta care vrea sa stea pe locul ei - un intreg compartiment se muta; ca sunt prea tanara pentru a fi casatorita; ca vagonul se goleste/aglomereaza la Ploiesti; ca o multime de drame pot avea loc (si si, multos telenovelas); ca un copil daca vrea sa planga din Bucuresti pana in Brasov, poate sa o faca, fara pauze; ca daca ai priza in vagon vei sta sigur langa culoar fara acces la acea priza; ca niciodata nu o sa fie o temperatura normala in vagon- ori e frig ori e foarte cald; ca vei primi mereu sfaturi pe care nu le ceri, nu ai nevoie si care sunt total pe langa tine. Dar macar stiu exact daca va ajunge cu intarziere trenul, unde recupereaza, unde merge mai incet, de ce si cat sta in fiecare statie, dormind chiar. Iar peisajul intre Azuga si Busteni inca mi se pare grandios si linistitor. 

Nu astept cu emotie calatoria, dar stiu ca atunci cand ma intorc aici e acasa.

***

Sa pisicim. Part I.

Sunt o fana a pisicilor. Oricine ma cunoaste poate spune ca sinonimul pentru mine este o pisica. Asa ca am facut, ceea ce mi s-a parut mereu normal,  mi-am luat propria mea pisica, a mea si doar a mea, ca prea mi-am dedicat atentia altor pisici. Dar pana aici e poveste lunga. Am avut si caini, si iepuri, si un pui de gaina, si un papagal dar nu am fost convinsa.

Prima mea amintire din copilaria mea zbuciumata e legata de un caine, negru si cret. Il consideram mare si puternic desi era doar un Canis pus pe sotii. Ne alergam, il puneam noaptea in pat ca sa doarma, imi primeam cearta de a2a zi cu mandrie, pentru ca desi ai mei parinti nu erau de acord Nero era al meu prieten si trebuia sa stea langa mine. O perioada buna, eram doar eu si Nero, intr- o lume a noastra, cu propriile noastre reguli, jocuri si ghidusii. Apoi, am aflat ca voi avea o sora si Nero va trebui sa plece, nu am inteles de ce dar stiu ca nu am fost incantata deloc de vestea ca voi avea o sora care nu va putea face ce facea acel mandru negru si cret. Apoi dupa multe plansete, tipete, nu stiu exact daca ale mele sau ale acelui copil alb, pufos si de abia venit pe lume, un alt Canis a venit sa ne agite viata, Max. Max era la fel de negru, cret si mare dar ne-am apropiat greu. Eu pentru ca eram inca afectata de ultimile schimbari, el pentru ca a fost pana in acel moment un spirit liber. Vreo 2 ani de zile fu ok dar mai apoi, mama l-a dus undeva (intr-un loc magic, presupun) pentru ca domle "lasa prea mult par". Sub acest pretext, ne-au fost adusi si luati vreo 4 caini, toti Canisi. La varsta de 9 ani, am primit un "Pechinez" auriu, mic si dragalas (little i knew then). Eu tot asteptam sa creasca si sa i se increteasca parul, el tot era in lumea lui. Eu voiam sa ne jucam, el voia sa fie lasat in pace. Eu voiam sa il alerg, el ma maraia. Pana intr-o zi, cand m-a muscat de degetul mare de la mana stanga, da tin minte pentru ca atunci am inceput sa imi fie frica de caini. Dupa acel soc, si Pechinezul (al carui nume nu mi-l amintesc dar nici nu vreau) a fost dus (sper ca nu in acel loc magic) si am incetat sa mai cer caini.
Pe la 16, frica mea de caini a atins cote maxime cand o gasca de caini si-au gasit locul in jurul blocului nostru. Normal ca aveam vecini care ii protejau si desi acei caini erau vizibil periculosi, mi s-a repetat de un milion de ori ca ei ataca pentru ca "simt frica". Am trait cu aceste vorbe si inca traiesc, dar nu stiu cum sa trec de aceasta frica.. imi plac in continuare cainii, dar raman la pisici.

Pisicile, ele au intervenit undeva intre frica mea de pechinezi  (dar pot sa jur ca e ceva neinregula cu ei si ca they have a hell instead of a soul) si gasca malefica de caini de la bloc :)).

Zara, persana gri, pufoasa si fara botic, avea doar o luna cand alerga prin casa si arata exact ca un ghem pufos. De abia mieuna, de abia scoatea gherutele, de abia pisicea. Find o pisica cu Pedigree (fitze!) stia exact ce trebuie sa faca si unde. Pe cat de adorabila si pufoasa era la o luna, pe atat de nebuna si rautacioasa era la 2 ani. Am aflat pe parcurs ca "avea negru in cerul gurii" si ca e un semn, asa a fost. Nu zgaria, musca; daca simtea ca nu o placi, se razbuna; o iubea sau o agrea doar pe mama pentru ca ii dadea de mancare; tot ce misca, ataca - nu conta ca erau picioarele tale sau o musca  pierduta; isi ascutea ghearele dupa canapea, de canapea sau mocheta pentru ca acolo nu ajungeam sa o prindem; dormea doar pe perna mea si cu timpul invatase ca daca ma impinge suficient de tare. pot dormi si fara perna; in rest parea mai tot timpul plictisita si nervoasa. Fiind o pisica frumoasa, ai mei s-au gandit ca poate daca face puiuti se calmeaza (aha :))) si au dus-o de 2 ori imperecheat si de 2 ori si-a batut partenerii. Dupa 5 ani, in care am invatat sa traim impreuna (cred ca mai mult ne accepta ea dar ma rog ) a disparut :(... vreau sa cred ca ne-a furat-o cineva pentru ca umbla si pe afara decat varianta acea sumbra pe care mi-o spuneau colegii mei :(. Am cautat-o, am oferit recompense, am plans, am tipat, am asteptat dar nu am mai gasit-o. Zara, a fost prima mea pisica, nu cel mai bun model dar ne-a ocupat viata 5 ani. Ca un copil incaptanat ce eram, am zis ca nu mai vreau animalute.

Dar intr-o zi de August, am vazut cum 2 idioti de vreo 8 ani (da idioti, nu am alt cuvant mai frumos pentru lipsa de bun simt, educatie si suflet) loveau o "chestie" alba pufoasa cu picioarele si radeau. Am sarit ca o nebuna la ei si i-am alungat fara sa ii bat desi asta imi doream, sa dau si eu cu picioarele in ei. Am luat vietatea aia alb pufoasa si am adus-o in casa. Mama a tipat, sora mea era incantata, eu eram trista: era o pisicuta, foarte slaba, cu locuri fara par, cu ochii intredeschisi, de abia mieuna, de abia mergea. Am rugat-o pe a mea mama sa ma lase sa o tin in casa dar pentru ca ea vedea doar boli s-a opus. Nu-i bai, am pus-o pe asta mica sa il sune pe tata, nu prea ii putea refuza nimic. A venit acasa, a vazut pufosenia si ne-a zis ca daca rezista in gradina pana a 2a zi o putem pastra. Era Duminica, in Galati nu existau Ugente Veterinare. Am stat toata noaptea cu ea in gradina, oferindu-i mancare, apa si o paturica. Luni la 8, eram cu ea la doctor, i-a facut analizele, am aflat ca avea vreo 7 luni si doar un kg jumatate, ca a avut bazinul rupt, ca nu va putea face pui dar ca nu are nicio boala. Asa, acea vietate alba a devenit Nur, a noastra pufosenie. Incet, a inceput sa manance, sa isi arate varsta, parul i-a crescut uniform, mieunatul a devenit zdravan si dorinta ei de afectiune ne-a surprins pe toti. Nu zgarie, nu musca, nu vrea decat sa fie mangaiata. Opusul Zarei, alearga amuzant, purtand inca amprenta unui bazin rupt, doarme foarte mult si da trezirea la ora 5 dimineata. Orice persoana noua pentru ea inseamna o noua oportunitate de a fi mangaiata. Ea este motivul meu! Pe Nur am lasat-o in Galati, asteptand orice ocazie de a o vedea si a imi ingropa manutele in blana ei :x. 

Asa ajungem la Moonie...Inca nu stiu cum e Moonie pentru ca de aseara sta ascunsa, minutul de glorie in care noi am zis ca "hai sa o invatam cu noi", ne-a lasat cu nisip in toata baia, o muscatura, un deget umflat si o vanataie. Sper sa pisiceasca mai mult ca Nur si mai putin ca Zara. Sper sa iasa de unde este acum candva si sa nu o mai cautam cu orele intr-un apartament. Hei, dar macar ne-a invatat ca avem multe locuri ascunse in casa :))). 

Ca si concluzie, iubesc pisicile pentru ca au personalitate desi sunt mici, ca nu trebuie doar noi sa le acceptam ci si ele pe noi, pentru ca vor un loc in viata noastra, pentru ca le castigi afectiunea, respectul si pentru ca daca ai reusit, ai cel mai adorabil animal de companie. Da, stiu ca nu le pasa, ca ele vor face ce vor ele sa faca, ca exista mii de articole si poze care transmit doar un mesaj despre ele "they feed me, they take care of me.. I MUST BE GOD" dar daca iti doresti un animal care sa te asculte si sa faca doar ce vrei tu then you are not in this shit for the good reason. 


Revin cu Pisiceala 2,3..N... 

***