Timp singur

Imi place sa fiu inconjurata de oameni, sa ii observ, sa ii ascult, sa le vorbesc, sa imi imaginez povestile lor. De cand ma stiu, imi doream o familie mare, o multime de oameni care sa te tina ocupata in fiecare moment, care te oboseasca dar la sfarsitul zilei sa iti lase un zambet larg. Si prieteni frumosi care sa te cunoasca, sa iti fie sprijin si aventura, sinceri si deschisi. Nu imi placea singuratatea si o judecam, ma speria si ma sufoca. Copil cautand agitatie, adolescent cautand apartenenta, tanar cautand distractie, matur cautand.. 

Acum stiu ce caut, desi inca blurry si schimbator, valorile au fost cumva rearanjate, invatand din ce tot ce s-a intamplat si simtit, din fiecare om, mai mult sau mai putin constient. Acum, in aceasta noua perioada (nu o numesc maturitate, maturitatea e relativa si judeca prin fiecare definitie) am invatat ca singuratatea e buna in propriile potrivite. E buna pentru suflet si spirit. Mai ales, ca singuratatea nu inseamna (musai) absenta oamenilor. Am auzit, am simtit, am vazut ca poti fii singura si inconjurata de oameni. Trecand la acea singuratate unde esti doar tu cu tine, si iti place. 

Sunt oameni carora nu le place sa se plimbe singuri, sau sa manance singuri, sau sa faca cumparaturi singuri. Dar am descoperit ca iubesc momentele mele si doar ale mele, neimpartite, nejustificate, netulburate si intrebate. E momentul in care pot sa ajung la zi cu gandurile mele, cu ce imi doresc, cu cartea pusa in stand by, cu cafeaua buna si energia sclipitoare, cu mesajele si conversatiile cu omuletii pe care ii iubesc dar ii tot aman din cauza agitatiei. Imi place sa cutreier pana cand descopar un lucru, orice, ceva. 

Programele incarcate, atitudinea de titirez, somnul in reprize, zilele pe ore, pauzele scurte, oameni uitati & to do lists epuizeaza, mai devreme sau mai tarziu; in prezent- din ce in ce mai devreme. Si atunci am cautat acel lucru care ma poate reincarca pana si intr-o duminca (as i really hate sundays). 

Sa nu uitam de relatii, of ele, grele, complicate, sarate. Si cum le ajutam noi sa isi piarda magia, misterul, elanul prin fortarea etapelor sau pur si simplu prin asteptari si acapararea spatiului. E normal, o facem mai mult sau mai putin voit. Ne amestecam, ne extindem, ne sufocam. Nu intr-un mod clar si rapid, ci in timp, si e frumos.. ne place sa ne trezim si sa adormim cu el/ea langa noi. Sa facem cumparaturile impreuna, sa ne sunam, sa iesim impreuna, sa ne certam pe ce lustra sa punem sau unde sa mergem in vacanta. Ne place impreuna. Dar ne-ar placea mai mult impreuna daca am avea propriul nostru timp si spatiu, din cand in cand, fara sa ne iscodim apoi, sau sa vedem scenarii dramatice. Nu ne iubim mai putin, ci ne ajutam sa crestem impreuna, frumos. [timp singur, again for the win]

Nu stiu cum, am ajuns sa citesc un articol legat de motivul pentru care adultii simt ca anii trec mai repede decat copii. Aparent, totul e legat de experiente si de faptul ca noi, nu mai avem asa multe inceputuri, asa prime momente, totul e o rutina, procrastinare si stres. Si ajungem sa traim mai mult in trecut si prin tot ce ni s-a intamplat in loc sa ne dam voie sa descoperim noul de care avem nevoie pentru a restarta cea mai importanta resursa.. timpul. 

Asta incerc sa fac prin acel timp singur, sa imi creez experientele pe care mi le doresc si planuiesc ce isi doreste sufletul meu rebel. Apoi sa mi le realizez alaturi de el, my half.

Timp singur, e timp frumos, e un moment de respiro intr-o multime ce cauta acceptare. 


Cu drag,

Inchis

Sunt o furtuna in desfasurare, care consuma si lasa pagube. Si imi e ca o sa ii creasca intensitatea si urmele lasate. Si imi e ca o sa ii dau un nume si o sa fie doar o etapa. Si imi e ca nu stiu cum e fara ea. Dar vreau, nu doar o vacanta, ci zile intregi, nenumarate. 

Dar ce ne facem cu mastile? Daca or sa cada? Si razboiale purtate tacut pe fundal? Si emotiile care dau zambete schimonosite? Si ochii dati peste cap? Dar pacatele? Si starea permanenta de nepotrivire? Si privirile de doamneajuta? Dar fuga, unde ramane fuga? Cui i-o lasam? Pastram ceva? Sau intram in vacanta complet? Ne lasam si de oameni?

Apoi, tacut, zambind, simtind si renuntand,  ne bucuram de liniste. Dar "confirmarile" tot acolo raman intr-un sertar prafuit asteptand momentul in care or sa faca ce stiu ele mai bine: sa fie dorite, constant, crescand, ranind o data cu asteptarile. O alta furtuna!

Cea mai buna. Idei Preconcepute. Prima urcare

E soare! In sfarsit soare orbitor dupa o saptamana de nori urati, frig si stari meteodependente, dupa o saptamana in care mintea mea a refuzat sa zambeasca si a cautat certuri. Ok, e soare, dar inca ma simt gloomy sau grumpy, poate doar pentru ca e luni dimineata. Poate ca imi trece, poateeeeeeeeeee. 

Anyway, cand mintea imi e imbufnata, alearga in cele mai tampite colturi si proceseaza de parca e pe NOS :)) Asa ca dupa ce am meditat la doamneiartama orice, m-am oprit asupra "celui mai bun prieten". De ce? For no good reason dar de dragul situatiei sa zicem ca era ceva acolo. De cand ma stiu, am avut cea mai buna prietena, mi-am categorisit persoanele din viata mea rand pe rand. In adolescenta am inceput sa cred in  "sisters before misters" (spus decent :))). Si cum adolescenta nu e o perioada de vis si majoritatea persoanelor se formeaza am avut multe dezamagiri. Fetele is rele, asa mi-am zis! Pueril sau nu, inca se aplica! Revenind la "cea mai buna prietena", fiecare perioada din viata mea si-a avut -o, unele mai mult bune, unele fara sens. "Cea mai buna prietena" pentru mine a insemnat acea persoana care te cunoaste foarte bine, care iti e alaturi chiar si cand tu nu crezi in tine, care stie ce se afla in spatele fiecarei glume sau zambet stramb, care crede in tine! But then you grow up, si inveti ca fiecare persoana are her own agenda, ca poate fi superficiala, ca nevoile primeaza, ca you will be taken for granted, ca exista drumuri separate si "supra-orgolii". Degeaba te agiti, degeaba renunti, tipi, complotezi, tii ranchiuna, mai ales cand ti se explica frumos ca o relatie incepe pe aceasi treapta iar in timp oamenii urca sau coboara iar efortul tau de a-i aduce unde esti e mare si inutil. Sunt incapatanata de fire si am crezut pana in ultimul moment ca "cel mai bun" inseamna un ideal. WTF? 
Asa ca am renuntat sa caut idealuri si am invatat sa ma bucur de oameni si de acel ceva al fiecaruia. Exista prieteni buni, foarte buni dar nu exista o persoana mai sus ca celelalte. Am invatat sa apreciez si sa ma regasesc in fiecare persoana draga mie. Am invatat ca apreciez ambitia frumoasa a Claudiei, sprijinul Cristinutei, libertatea si zambetul Alinei, starile de bine construite cu Madalina si glumele si copilaria lui Ilhem. Am invatat ca legaturile pierdute se pot regasi si pe asta ma concentrez acum. Am invatat ca nu exista "cea mai buna prietena" dar in situatia potrivita poti gasi cea ai nevoie. Iar relatiile sunt grele, de orice fel, important e sa ai acei oameni frumosi si potriviti langa tine!


Dupa ce mi-am terminat gandurile aleatorii, a venit weekendul :)) Somn si voie buna huh :)) Ieri a fost o zi a surprizelor caci nu sunt cea mai activa persoana din punct de vedere fizic, must change this! Am inceput dimineata cu prima mea urcare pe Tampa, pare un lucru mic desi pentru mine a fost un "kickass" moment. M-am gandit ca o sa imi dau duhul pe undeva pe drum dar a fost usor si placut.. la urcare :)) Imi era mai mult frica de ursi decat de o cazatura, nu au fost ursi. Am avut si oameni minunati langa mine care mi-au suportat toate plangerile sau opririle mele socante. Iar momentul cand am fost ssssssssssuuusss iar alti omuluti coborau din telecabina si eu eram so f'ing proud was AWESOME! La coborare, mult mai solicitant, mult mai abrupt, i did it..  O iau ca pe un inceput pentru spiritul meu cuceritor :D. Iar daca ziua am fost ca un titirez, seara la incheierea frumoasa, am dat de un taximetrist pus pe glume de origina rroma. Din cauza experientelor neplacute cu taximetristi rromi, am fost cam rezervata pentru aproximativ 10 secunde. Domnul in cauza, de aproximativ 55 de an, imbracat elegant, a inceput sa faca glume si sa ne intrebe daca e ok sa lase muzica tiganeasca pe fundal caci el e innebunit dupa muzica. Nu'i bai, nu erau manele, aproape acceptabil. Mi-a explicat ca e saxofonitst, ca are 8 copii, 24 de nepoti, ca ii stie pe toti si le duce dorul cand nu sunt cu el, ca nu se intelege cu singura lui fata care a ramas langa el, ca ginerii lui se cam dau cocosi dar noroc cu baietii lui, ca are o "cumatra" romanca, ca ei au cele mai tari petreceri si ca pentru el e important ca oamenii sa se simta bine cand sunt cu el, ca e mandru ca e tigan si ca ii uraste pe toti aia care ii fac "neamul de rusine". Ne-a recomandat sa mergem la o nunta de tigani pentru a intelege ce inseamna cu adevarat o petrecere si ne-a urat la plecare "multi copii". A fost prima oara, cand mi-a placut ca taximetristul a vorbit cu noi! Am ramas cu voie buna si inca revine de cate ori imi aduc aminte de el. Si ca fapt divers, am castigat 2 jocuri la biliard :D, my soulmate is still wondering how :))).. 

Sa fie o saptamana frumoasa!

***

DordeVara

E inca soare, inca simt ca e vara, e bine. Vreo 2 saptamani am trait fara prea multa notiune a timpului, si mai bine. M-am trezit dar inca visez cu ochii deschisi la urmatoarea vara, bun bun. Imi canta in minte, jucaus, I want to break free, one of these days. 

Am vazut si marea si somnul dulce fara alarma si mi-am baut si BB-ul la apus pe un nisp rece. Am avut (si mai vreau) acea rupere de tot, fara alte planuri, doar ochii, marea, visele si linistea. Ne intoarcem incet aici, in prezent, cu emotii, cu treziri abrupte si dor de nepasare. E doar o alta vara sfarsita nostalgic, ratata voluntar. 

One thing though,am realizat ca nu ma pot plictisi de timp liber si nici satura de mare, nici de o noapte calda, rasete sau faptul ca "maine nu avem niciun plan". A fost si mai bine cand am realizat ca emailul si Facebook-ul nu imi sunt vitale, si ca pot trai linistita fara ele. La intoarcere, le-am limitat... nu mai vreau haos creat aiurea. 

Numai bine, ne intoarcem la basics. Ne concentram pe relaxare, idei nastrusnice si noi orizonturi. Nu e nimic mai fain decat sa ma trezesc si sa stiu ca azi va fi 100% cum vreau eu fara alte dependente. 

Vreau sa nu mai masor timpul, banii, lucrurile, drumurile sau oamenii, sa nu imi fie dor sau regret, sa simt ziua libera si noaptea zambet, sa aducem un strop de copilarie in prezent si sa cautam constant momentele complete. 

 Vreau din nou sa fie vara, un fel de re-run daca se poate :-D .

Asteptari.

Pentru mine asteptarile au devenit o sursa de stres desi in trecut imi gaseam linistea pe moment, asa imi intretineam optimismul. Poate pentru ca inca visam la acel imposibil sau mi se parea mai antrenant sa imi agat un obiectiv de o asteptare. 
Adevarul e ca, asteptarile are messing you up. 

Cand eram mica asteptam sa vina vacanta pentru a face nu stiu ce nebunie sau noul an de scoala in care voi schimba eu tot ce sunt. De ce, nici eu nu mai stiu. Apoi am inceput sa astept oamenii sa se schimbe, sa vada, sa isi ceara scuze, sa faca orice aveam eu in cap pentru ca eu credeam ca asa trebuie. Pardon me, idealismul inca ma urmareste. Am asteptat lunile, anotimpurile, anii sa vina si sa plece pentru a face anumite lucruri, pe care normal ca nu le-am facut, nu erau corect aliniate. Am asteptat pana si Karma sa se intample, inca astept :)). Apoi diverse evenimente, anumite pareri sa se schimbe, anumite ganduri sa se linisteasca. Am intrebat de o mie de ori cum sa nu astepti, raspunsul a fost pe masura: simplu, nu astepti. Normal ca tot ce imi trecea prin cap era WTF? sau gata "de maine, asta fac" :)) 

Oh well, cand tu te-ai construit astfel incat sa astepti sau se indeplinesti anumite asteptari ale unor oameni   e cam greu. Devine si mai dificil atunci cand realizezi ca toti oamenii din jurul tau is complet diferiti si tu, trebuie sa te conformezi. Nu, nu trebuie! E o tampenie. Mare bullshit cu asteptarile astea. 

Am inteles ca nu trebuie sa astept sa fiu independenta ca sa ma maturizez, sa ma placa toata lumea,ca daca fac the right thing i will be so praised, ca sa vina noul an pentru a invata nu stiu ce limba sau toamna pentru a imi schimba stilul de viata, ca atunci cand un om iti face rau Karma ii va da un pumn :)), ca oamenii sa nu se schimbe sau sa iti fie mereu alaturi, ca Gabi sa imi ghiceasca gandurile si dorintele doar pentru ca suntem de mult impreuna. To be honest, asteptarile te fac mai usor de dezamagit, iti accentueaza un pic partea aia ..mai putin placuta si iti iau zambetele. 

Si atunci cum ai asteptari in momentul potrivit doar? 

Acum imi tot trece o imagine cu o babutsa pe un scaun, pe veranda care tricoteaza de cu zor, oftand si asteptand ceva sa se intample. Ma amuza imaginea si ma sperie. Probabil ca asteptarile ni le formam doar pentru ca avem o lume ideala in cap in care ce asteptam noi se aplica la toata lumea si apoi ajungem toti pe scaune tricotand, seni(n/l)i. Tot ce am asteptat s-a intamplat.

Astept sa nu mai astept, atunci poate o sa fiu complet surprinsa.. is this good?

***

Acum si mereu!

Te iubesc pentru ca:
esti al meu
m-ai fermecat din prima clipa
te-am asteptat
ai cel mai frumos zambet
si cei mai frumosi ochi
esti inalt
iti place baschetul
si joci si foarte bine
esti rational
si bland
iti tii promisiunile
si m-ai tinut treaza timp de un an jumatate
distanta a fost un mic impediment
si functionam oricum ar fi
avem "our city lover"
si melodii cu suflet
mi-ai adus maimutele
ma suporti si cand sunt imposibila
vii si ma iei de la gara, oricat de tarziu ar fi
si imi aduci si un Kinder
putem fi sarcastici amandoi
esti obsedat dupa ordine
si ma suporti cu dezordinea mea
esti punctual sau erai cel putin :))
ca mi-a dat cel mai frumos inel de logodna
suntem mereu pe aceiasi linie
avem incredere
am realizat tot ce ne-am propus
ma saruti in fiecare dimineata chiar daca eu dorm si seara inainte de culcare
nu poti sa dormi daca sunt suparata si ne rezolvam problemele si la 4 dimineata
suntem independenti dar linistea ne-o gasim doar daca suntem impreuna
esti calm
ai principii puternice
te fastacesti cateodata
ai orientare spatiala
si logica incredibila
esti puternic
si romantic
nu esti picky
esti foarte tolerant
ma tachinezi
avem "matching tattoos"
esti ambitios
si amuzant
incredibil de destept
ma sustii
si imi vrei binele
ai grija de mine cand sunt bolnava
si imi faci cele mai frumoase surprize
avem aceleasi planuri
faci cea mai buna cafea
si mi-ai invatat toate obiceiurile
ma completezi
ma bati la aprope orice joc, dar nu ma las..
stiu tot ce iti place
daca pleci si nu ma suni cand aterizezi, ma panichez asa tare
vrei o familie
esti persoana cu care ma trezesc si adorm in gand.
esti tu!

Te iubesc nu pentru ca esti perfect ci pentru ca esti ideal pentru mine!

Por favor. No

Azi imi doresc sa zac undeva pe o plaja cu Kindle-ul, un BB lime si marea pe fundal incercand sa ma adoarma. In schimb, imi urmaresc pisica sa vad daca mananca, daca doarme, daca se da jos, daca mai suiera, miauna si incerc sa imi fac manichiura. I have "boundaries issues" caci nu inteleg cum oja ajunge pe langa, mereu :)).  

Inca stau lungita in pat, uitandu-ma pentru a nspea oara la Friends, cautand articolele, sau frunzarind Facebook-ul in gol. E o zi tare antipatica, mai ales ca maine iar o sa plec si drumurile au devenit din ce in ce mai neplacute. Oricat de dragi imi sunt persoanele pe care o sa le vad (unele chiar foarte dragi), agitatia drumului si a timpului pierdut imi alunga orice zambet. Duminica sunt mereu pe principiul "cine se trezeste de dimineata, se culca mai devreme" dar mereu ajung seara obosita cu ochii tintiti, cu agitatie, numarand orele de somn care de la 8 ajung la 3. Cum, nu stiu, mai ales ca as putea dormi oriunde, oricand. 

Printre bagaje, ma gandesc si peste cine o sa dau maine in tren, ce personaj o sa imi deranjeze linistea sau somnul. Nu am inteles niciodata de ce oamenii devin mai prietenosi in tren sau au chef de subiecte complexe la 7 dimineata sau la 11 noaptea. Nu imi place sa vorbesc despre religie sau politica si aparent, aceste 2 subiecte sunt mereu alese. Ce s-a intamplat cu intrebarile legate de vreme sau despre destinatie? H, what about that? 

Nu ma intereseaza nici ca X a fost in Italia 2 luni, nici ca fata lui Y e in Franta sau ca Z pleaca in Germania . Dar pentru ca nu stiu cum sa le spun acest lucru, zambesc mereu, dau din cap si mai scap cate un "oooo, si cum e acolo?". In tren am aflat ca urasc sunetul de la unghiera cand un domn s-a gandit sa profite de linistea din tren si de faptul ca majoritatea oamenilor dormeau (da, oamenii dorm luni dimineata la 8) si si-a taiat unghiliile. Adorabil. Ma trec fiori doar cand ma gandesc.

Tot in tren am aflat ca cei care citesc in tren sunt "rebusisti" (still a big fuck off); ca cersetoria ar trebui legalizata; ca majoritatea stau in alte tari unde au masini, vile, fantani cu sampanie si presupun ca si avione private dar ca urasc CFR-ul si ca deh, merg cu trenul pentru ca au venit asa spontan in tara; ca locurile nu se respecta si ca atunci mai vine cate o tanti ciufuta care vrea sa stea pe locul ei - un intreg compartiment se muta; ca sunt prea tanara pentru a fi casatorita; ca vagonul se goleste/aglomereaza la Ploiesti; ca o multime de drame pot avea loc (si si, multos telenovelas); ca un copil daca vrea sa planga din Bucuresti pana in Brasov, poate sa o faca, fara pauze; ca daca ai priza in vagon vei sta sigur langa culoar fara acces la acea priza; ca niciodata nu o sa fie o temperatura normala in vagon- ori e frig ori e foarte cald; ca vei primi mereu sfaturi pe care nu le ceri, nu ai nevoie si care sunt total pe langa tine. Dar macar stiu exact daca va ajunge cu intarziere trenul, unde recupereaza, unde merge mai incet, de ce si cat sta in fiecare statie, dormind chiar. Iar peisajul intre Azuga si Busteni inca mi se pare grandios si linistitor. 

Nu astept cu emotie calatoria, dar stiu ca atunci cand ma intorc aici e acasa.

***