Cand miezul noptii te prinde pentru a suta oara cu ochii deschisi visand la cum vei fi, ce vei face, ce ti se va intampla. Cand totul incepe de maine. Cand iti promiti pentru a mia oara ca vei fi altfel. Te opresti, te intrebi, te enervezi. 

Simt ca e un cerc, ca imi traiesc viata urmarind o linie ce se intalneste in aceleasi puncte in fiecare zi. Sunt poate, cea mai organizata persoana cand vine vorba de obiective, ce imi doresc, ce ma defineste. In acelasi timp, probabil si cea mai uituca sau sceptica persoana, traind cu minusuri, trecand peste plusuri doar pentru ca nu sunt "tangibile" sau oricine le poate avea. Spun glume in situatii inconfortabile. Incerc zi de zi sa ma descopar dar la sfarsitul zilei ma simt mai pierduta ca niciodata. Scriu despre mine pentru ca am nevoie sa ma vad, sa imi astern gandurile, sa le dau o ordine, sa le schimb. Cel mai adesea, imi gasesc cuvintele la fel, deloc schimbate, poate incarcate cu alte momente. 

Nu sunt o persoana a unei ambitii nemaipomenite si mereu am invidiat persoanele din jurul meu doar pentru acest lucru. Pentru ca si-au propus sa fie fericiti si optimisti si le-a iesit, pentru ca si-au propus sa se simta bine cu propria lor persoana si le-a iesit, pentru ca si-au propus sa nu isi piarda blandetea si le-a iesit. Si tot pentru aceasta ambitie, ii iubesc. 

Poate si pentru ca ma cunosc si imi sunt aproape. Mai ales, ca am tendinta sa dispar si sa ma rup complet de lume. Evadez nefacand nimic, imi incarc bateriile sperand sau iubind-mi perna care ma asculta si ma sprijina. Cred ca am nevoie sa ma fug mai mult timp, poate asa as descoperi ce vreau.

Nu sunt genul care sa nu vorbeasca despre probleme, din contra I am pretty loud when it comes to this. Mi le zic, mi le memorez, insist si devine o alta rutina din care auzi, silentios,  "Iar se plange?" Cum ziceam, insist.. un pic degeaba, un pic ca sa ma eliberez, un pic pentru ca am uitat cum sa asculti si un pic pentru ca am nevoie sa fiu in centrul cuiva la sfarsit de zi. 

Imi inchipui ca schimbarea va veni ca intr-un film: dintr-o data si cu efecte vizibile din prima secunda but not true. Asa cum nici dragostea nu vine la un bal in care iti uiti un pantof, asa cum nici o relatie nu inseamna numai miere, asa cum nimic nu este gratuit, nici schimbarea nu se intampla intr-o dimineata cu soare. Cred ca este nevoie de un moment de "aha" sau in cazul meu, "WTF?" Cred ca e greu sa incepi o schimbare mai ales ca persoana pe care trebuie sa o convingi din nou si din nou esti "Tu". In acelasi timp, vreau sa fiu una din persoanele pe care le invidiez si le admir. 

O sa fie al naibii de greu, o sa incerc sa imi zic cu tentatie "acum, apoi gata", like a drug addiction, comoditatea poate fi marsava si iti poate cuprinde mintea incet pana cand te trezesti intr-o zi cu ani irositi, traiti din inertie, plini cu evenimente facute pentru ca trebuiau facute. 

E tarziu, e maine deja, sper sa nu imi gasesc scuze. 

Noapte buna!

***

***

Blocaj

Gandesti prea mult sau chiar deloc... cred ca cea din urma e mai usoara, e mai acceptabila, e mai putin dureroasa. Prea multe conexiuni, scenarii indepartate si complicate, mereu un alt nivel atins, o alta emotie panicata, multi pasi inainte absolut inutili, o privire, o secunda si suntem .. prea departe! 
Cum le opresti sau macar, cum le dai sens? Ce iti doresti si ce realizezi acum? Cum afli limita cand in fiecare zi e un gand in plus, o traire mai intensa pe care nu o vrei? Ce vrei de fapt? 
Si intrebarile pot continua, ca intr-un ciclu ce se repeta la nesfarsit. Incerc sa respir, sa inchid ochii si sa imi dau speranta, dar fug... cu o privire in gol, cu o imagine amestecata, cu un "nume" care ramane blocat. Vreau sa fie clar, vreau sa ma las macar pentru o secunda intr-un val de optimism nebun si sa am doar zambete in cap. Dar ma regasesc in aceeasi stare, cu aceeasi privire si dorinta catre libertate. 
E un pic amuzant si amar cum eu, ma consider cea mai fericita si nefericita parte a mea. E un pic amuzant si amar cum pot vedea binele si apoi sa simt tot raul ce va urma. Da, e amuzant sa stiu ca astept dar e amar sa nu stiu ce! Si apoi imi imaginez, si imi creez, si imi innebunesc fiecare gand pana devine doar o alta emotie aflata intr-o moarte clinica asteptand sa o resimt si sa ma scoata din realitate pentru o secunda. 
Vreau sa cred ca e mai simplu sa nu gandesti, e mai normal, e mai eliberator, mai linistit! Vreau sa nu gandesc!
*

don't be a maybe

Citind, mi-am dat seama ca fiecare poveste, trista sau voioasa, ma completeaza dar inca am inceputuri de terminat. 
Pana voi reusi sa incep cu adevarat si am o incheriere zgomotoasa, imi imbratisez trecutul si imi vreau emotiile. Ma vreau pe mine, mereu, eu pana la capat, impreuna cu tine!
Sa fie acel moment! 
*

Postare in viitor

O zi frumoasa, o seara linistita cu miere si viitor, cu planuri si zambete. 


Niciodata nu mi-a placut orasul mai mult ca azi si niciodata nu m-am simtit mai "in moment" ca acum. E tare simpatic sentimentul de pace si mult mai placut cel de multumire. Poate ca "acel mare om" sau acele fete amuzate sau cu priviri de mandrie au completat o Sambata de Iulie mult prea calda si trecuta. Cert e ca, acolo unde exista voie buna, exista si un somn cu zambet.

*

Pana la urma ii voi multumi lui M, o merita, e perfect! :))

*

...this one here is for the (my) queens...

*

Cuvinte aproape linistite...

Am fost pregatita pentru o lume perfecta dar cum nu e, am realizat ca toate calitatile sunt modificate, adaptate, schimbate intru totul. Nu totul se aplica si tot ce esti nu este ajuns intr-un moment sau altul. Ori daca esti se va gasi ceva, cumva, careva sa iti demonstreze contrariul. Poate e prea mult timp liber sau prea multi ochi atintiti pe ce esti si ce vrei sa devii. Poate sunt locuri simple si locuri complexe, pareri sincere sau pareri distorsionate, o realitate efectiva sau definita prin alte filtre. Probabil ca la sfarsitul zilei tot ce conteaza e ce simti si motivul real care ti-a cauzat acel sentiment. Sigur e vorba de tine si ce vrei sa culegi din perspectivele celorlalti. Sau probabil e modul in care te-ai trezit dimineata si decizia de a avea ziua construita in jurul lui. Si apoi te incapatanezi sa vezi in ceilalti alegerea ta si cum aceasta e foarte bine gandita. De fapt nu e, nimic nu e, nimic nu e sigur sau pur adevar. E o alegere pe care, asa cum am zis, o cauti in ceilalti si selectezi fix motivele pentru care ai facut acea alegere..buna sau mai putin buna. 


Gresit mi s-ar parea, daca totul s-ar transforma intr-o cautare nesfarsita a acelui motiv complet pe baza caruia iti creezi lumea nepotrivita. Exista nuante, exista mii de intelesuri, exista subintelesuri sau pur si simplu nu exista nimic in spatele unui zambet, unui cuvant, unor ochi tristi. Unele lucruri exista si atat. 


Dar oameni fiind, nu putem accepta ca unele lucruri pur si simplu sunt ci le disecam, le gandim, le discutam pana descoperim noi ca e ceva si o stiiam si nu o tinem doar pentru noi, trebuie raspandita ca nu suntem egoisti. De ce? Chiar mi-ar placea candva sa inteleg de ce facem asta si cum pur si simplu detasarea poate cumva sa domine momentele in care altii gandesc si simt pentru noi. As crede ca suntem atat de ocupati cu noi incat nu mai avem timp pentru altii. Si sincer, asa mi-ar placea sa fie in anumite momente, noi cu noi. Deja e prea mult. 


Dar e bine, construim o lume prin ochii nostri dar de ce e crezuta de alte persoane fara sa fie verificata doar pentru ca anumite aspecte chiar merg? Cand mergem pe incredere si cand cercetam? Cand luam deciziile noastre si cand acceptam ca sa fie luate sau macar influentate de alti omuleti? Cand putem fi obiectivi cu noi pentru altii? Cand altcineva iti traieste gresit emotia fara sa vrei, ce faci? Cand totul e asa vag cum e pana acum, cum interpretezi corect? De fapt, mintea poate sa zboare, totul poate fi ascuns, sau direct... daca am asculta un pic ce ne zicem cand nu ne zicem si ce vrem cand nu vrem, poate nu am mai vorbi cand nu e necesar si am intelege cand ar fi nevoie. Eu chiar cred ca avem un simt dezvoltat al nemultumirii sau al ignorantei, inca nu m-am decis complet... si ca sa inchei cu un citat pe care cred ca mi-l voi picta pe pereti in curand daca nu voi intelege ca in anumite clipe trebuie sa ma impac cu mine:

*

"Humans see what they want to see.."

*

*

n

M-am intors. Nu am mai scris de mult, nu am mai repetat ganduri care orbitau haotic si nici sentimente care stationau in locuri interzise. M-am pierdut si m-am adunat, am uitat si am memorat lectii frumoase. Sa fi meritat sau nu tot drumul pana acum, toate zilele in care am zis "da" cand ar fi trebuit sa refuz simandicos, tot timpul aruncat si toate zambetele pe care mi le-am schitat cu greu- nu pot zice , pentru acum ma simt la jumatate unui drum al carui lungime nu o stiu. E sigur ca imi e dor, imi e dor de tine, de muzica, de zilele senine fara grijile de rigoare pentru maine, de diminetele in care nu imi pasa, de pasi spre tine, de mine si energia mea, imi e dor de multe dar cel mai mult imi doResc. Nu le insir, nu mi le stabilesc in minte, nu le scriu si nici nu le tip. Le am, le pastrez, le derulez, si le adun...Asa incep, voi continua...
-


-

And we go again...

Hello and goodbye. This is it! Asa rezum totul acum. Si e mai clar, mai complet si mult mai ordonat. Am intrat cu pasi mici intr-o alta lume pe care mi-o insusesc in fiecare zi particica cu particica. Asta mi-am dorit, asta am obtinut. Am inceput deja sa schimb multe aspecte si am mai ramas unul...acest blog. Care pana acum a fost un mod de exprimare al unor sentimente mai mult sau mai putin placute. Dar ma opresc sa mai merg pe acest drum pentru ca evolutia isi spune cuvantul. Daca acum cateva zile, ma concentram pe partea personala incercand sa inchei, sa ma descarc si sa imi revin, acum vad totul altfel pentru ca am cunoscut si ...altceva; un ceva care imi ocupa tot timpul si imi da alte puncte de vedere. Daca ar fi sa o iau pe obiective as realiza ca mi le-am atins pe mare majoritate dar unul va ramane inca neatins si anume...excelenta in tot ceea ce fac. Pentru ca imi place sa iau si sa ofer, cred ca a venit momentul sa las sau sa construiesc pe sentimente. Nu stiu exact daca m-am ridicat la toate asteptarile din jurul meu dar stiu sigur, ca voi incerca mai mult si voi reusi. Ma schimb si imi place. Invat si iubesc lucrul asta. Am ocazia sa vad lumea prin alti ochi, prin alte ferestre, de la o anumita "inaltime" si ...da, iubesc si lucrul asta. Pentru ca intr-o realitate in care timpul inseamna viteza, evolutie, adaptare raman doar cei care sunt "above of everything" iar acest lucru asta se poate invata, se poate educa, se poate dobandi cu ajutor si disciplina. Iar eu acum invat sa devin mai buna. 
Am realizat ca o data ce dai de gustul organizatiilor non-guvernamentale nu te mai poti opri decat pentru o scurta perioada si ca o data ce vezi ce inseamna educatie iti trec mii de ganduri, mii de posibilitati si alte milioane de obiective. Tot ce pot sa spun e, ca realitatea loveste dur dar prea rapid ca sa iti dai seama prin ce treci. Asa ca ma adun, imi rescriu planurile, imi refac fortele si o iau de la capat pentru ca unde sunt acum nu exista decat o singura directie -> "inainte" si o sa ajung acolo unde imi doresc pentru ca acolo ma asteapta "excelenta". Nu renunt la partea emotionala pentru ca de multe ori ea e cea care conteaza, renunt la drama inutila, parerile unor oameni "nuli" si la stresul provocat total stupid de scenariile nebune. Vreau sa cred ca exista ceva bun, cu multa munca. Vreau sa cred ca exista oameni interesati si de altceva decat de barfe si  care pot accepta si alte imagini in universul lor. Asa ca lumea mea se extinde si voi avea grija sa cuprinda tot ce inseamna "dezvoltare" asa ca incepeti de acum sa realizati ca totul e vast si o sa va acapareze la un moment dat, important e daca il accepti si te supui sau te lupti si il imbunatatesti. 


*


Good luck dears!





*

L.I.B
*